Da, mă gândesc să-mi deschid un datacenter pentru că tot mă încearcă iniţiative de business în ultima vreme şi, până la urmă, am şi majoritatea item-urilor necesare:
- camera de echipamente este, că am sufrageria mare; pardon, camera de zi!
- net de la erdeeş este; chiar dacă mai pică din când în când, o oră – două pe zi nu dăunează nimănui, plus că oricum nu stă nimeni să cronometreze un up-time de 99.99%. Că atât va fi în SLA, să fie clar! Iar dacă face vreunu’ scandal, folosesc ca backup net-ul mobil care e tot de la erdeeş;
- ca server folosesc pt început un router cu OpenWRT că tot am unul disponibil;
- climă bengoasă am, e japoneză cu 5 ani garanţie; face frig de răceşti instant, dar răceşti cu gripă standard, nu cu porcină. Deci e bună!
- UPS am, iar dacă se buşeşte bateria o să folosesc şi invertorul de 220V din maşină; va fi mai complicat să trag cablul din maşină până-n casă, dar găsesc eu o soluţie. Deci redundanţă la greu să fie high quality ca la americani!
Eu şi cu GoDaddy ce-o să mai facem treabă în materie de hosting!

O singură problemă totuşi: Rack-ul!

Sufrageria, pardon… camera de zi, e amenajată după ultimele standarde cu mobilă d-aia faină iar nevastă-mea sub nicio formă nu ar accepta o fierătanie de 2 m înălţime cu cabluri trase peste tot. Ar strica aspectul, mă-nţelegi?
Noroc că am dat peste o soluţie adaptată la un produs Ikea şi anume LackRack. D-aia îmi plac mie suedezii că sunt băieţi deştepţi!
Poze mai jos, iar sursa e: LackRack.

Best Datacenter…

Iar pentru cei mai sceptici dintre voi, să ştiţi că loc pe piaţă este. Am nişte vecine care au deja super succes cu datacenterul lor iar experienţă au ioc! Stau tot timpul cu manualul de FreeBSD lângă ele. Le-a făcut poze Marian dacă nu mă credeţi: vedeţi acilea!

Pentru cei care au avut o zi mai proastă: a fost un pamflet!

Românii au arătat că le pasă. Atât prin prezenţa la vot, cât şi prin reacţiile intense (pro sau contra) care se pot vedea atât în online, cât şi în viaţa de zi cu zi. Este un semnal bun transmis mediului politic şi sper că va fi primit ca atare.
Vrem responsabilitate. Indiferent de numărul de mantii cu care te acoperi, eşti tot ceea ce eşti. Din păcate, în România alianţele politice sunt doar conjuncturale şi nu valorează mai mult decât un balon de săpun, oricât de frumos ar fi împachetate. Este mult mai simplu să ai un singur responsabil pe care să-l arăţi cu degetul, decât 2-3 sau mai mulţi; este, dacă vreţi, o situaţie similară cu ce spuneam referitor la munca în echipă. Mai mult de atât, orice alianţă costă… fiecare mantie purtată îşi va cere mai devreme sau mai târziu “drepturile”.
Vrem obiectivitate. Votul pro Băsescu nu a fost neapărat un vot de simpatie al candidatului Băsescu. Pentru unii a fost şi un vot care a taxat “obiectivitatea” şi corectitudinea de care a dat dovadă presa. Arma mogulilor s-a întors împotriva lor; este dacă vreţi, acel efect în care, agasat fiind de publicitatea agresivă ajungi să refuzi produsul promovat fără a mai accepta alte argumente.
Mirajul social democraţiei româneşti. Chiar dacă o vezi pe Fata Morgana, asta nu înseamnă că şi există în realitate. La fel este şi cu social democraţia autohtonă, există dar lipseşte cu desăvârşire. Poate mai crede în ea Iliescu şi ceva pensionari, însă eu unul refuz să ascult doctrine social democrate de la baroni locali; e dacă vreţi similar cu a o asculta pe Madonna ţinând predici la biserică. Pe principiul ce-i al meu e a-l meu şi ce-i al tău e a-l nostru nu poţi dezvolta socialismul. Ca o paralelă referitor la ce spuneam despre sistemul suedez, tu ai avea încredere de exemplu să-i plăteşti statului 40% din salariu pe promisiunea că ţi se vor furniza servicii sociale ireproşabile? Eu nu.
Se fură! …dar când nu câştigăm noi. “La PD-L sistemul de fraudare a funcţionat mai bine”, o poantă de Victor Ponta. Dacă s-ar dori cu adevărat să se facă ceva pentru a preveni orice suspiciune de fraudă, credeţi-mă că s-ar face! Doar ca o scurtă paranteză, nu-mi spuneţi că nu ar fi posibil un sistem de centralizare al CNP-urilor celor ce au votat; soluţia soft este banală, iar ca şi comunicaţii de date stăm mult mai bine decât ar crede lumea, o soluţie existând în acest sens chiar din 2001. În realitate, nicio culoare politică nu vrea să-şi asume asta, motivele fiind evidente: dacă ai câştigat e bine iar dacă ai pierdut, atunci ai pretext de a-l arăta cu degetul pe celălalt că a furat. Patetic. Deşi nu-l simpatizez pe Năstase, felul în care a reacţionat în 2004 când şi-a felicitat contracandidatul a fost lăudabil şi demn de un om politic, ţinând cont de conjunctura de mai sus.

În final, se poate discuta mult şi bine. Eu cred că îţi poţi face viitorul singur însă trebuie să lupţi pentru asta. Dacă îţi iei ca pavăză doctrinele politice şi te aştepţi ca să facă şi ăia ceva pentru tine, te înşeli amarnic şi aştepţi degeaba. I-am auzit pe mulţi văitându-se că emigrează, că în România nu se mai poate s.a.m.d. Emigraţi fraţilor! Poate aşa vă vine măcar obiectivismul la cap pentru că se ştie că dacă vrei o părere obiectivă e bine să o ceri celui care nu este deloc implicat în sistem. Şi apropo de obiectivism, sunt trist să văd bloggeri care lasă doar comentariile care spun ceea ce vor ei să audă. E cam ca în televiziunile de care ziceam undeva mai sus. E cam la fel ca până acum 4 ani când dacă ciripeai prea tare ţi se tăiau ouăle. E păcat că se uită toate astea şi e păcat că deşi avem presă liberă, nu avem (suficienţi) jurnalişti cu gândire proprie.

La muncă, nu la văitat şi o să trăiţi bine!

În zona asta, tabu, aş încadra filmul Lilja 4-ever (cotat cu 7.9/10 pe IMDB), un film emoţionant dar şocant totodată. Dacă scriam acum ceva vreme despre exemplul social economic al Suediei, asta nu înseamnă că nu există şi exemple negative ale progresului capitalist. Prostituţia este unul dintre aceste exemple negative şi filmul de faţă a fost folosit ca tagline pentru demersurile Suediei de a interzice prostituţia (mai multe puteţi citi în documentul disponibil şi în limba română, de pe site-ul oficial al Suediei).

Mai jos sunt câteva secvenţe din film, dublate de piesa “Enjoy the silence” în varianta trupei Lacuna Coil. Pe scurt, filmul “Lilja 4-ever” este o dramă şocantă, despre încredere, exploatare şi comunism. Este un film care mi-a adus aminte de epoca gri de până-n ‘89 şi de cei 4 ani de rusă invăţaţi în şcoala generală. Da, filmul e în rusă dar nu mi-a părut rău că l-am văzut; este o palmă de aducere la realitate şi de apreciere pentru ceea ce ai şi altora le lipseşte.

Dar să trecem peste asta. Ce reprezintă de fapt “folkhemmet” sau sistemul suedez? Este forma social-democrată implementată de suedezi caracterizată de o fiscalitate foarte mare, dar cu servicii sociale ireproşabile. Pe româneşte, îţi iau pielea de pe tine dar dacă ai norocul să fi suedez nici nu ai de ce să te plângi… practic statul îţi oferă absolut tot ce ţi-ai putea dori! Dacă munceşti. Nu intru în detalii, dacă vreţi să citiţi despre asta o puteţi face pe Wikipedia, e chiar interesant. Mi-am adus aminte de asta, din discuţia pe care am avut-o cu un doctor întors după ani buni petrecuţi în Suedia care-mi dădea ca exemplu următorul fapt: dacă de exemplu vrei să-ţi construieşti pe un teren izolat aflat în proprietatea ta, o casă de vacanţă, iar în locul respectiv nu sunt utilităţi, statul îţi asigură gratuit accesul la toate cele necesare!

Întrebarea este: credeţi în social-democraţia românească? Cum ar putea şi România să ajungă vreodată la “folkhemmet”? Ştiu, cumva întrebarea este retorică dar vreau să aud şi alte păreri… poate sunt doar eu singurul pesimist.