Trezirea la realitate. Recomandări Hunedoara
Ştii senzaţia aia de dimineaţă când îi dai snooze la ceasul deşteptător ca să mai aţipeşti 5 minute? Dacă vrei o soluţie instant ca să îţi treacă orice urmă de somn, îţi dau eu un pont… în loc să dai snooze la ceas, deschide televizorul pe Realitatea. Azi dimineaţă, aşa am făcut şi, exact când eram pe punctul de a adormi iar, am auzit o ştire referitor la dezbaterile din Parlamentul României… evident că m-am trezit instant. Zicându-le numai de bine, dar m-am trezit.
Oricum, nu vreau să mai fac politică. Nu că nu mă interesează ci pentru că am lucruri mai interesante de povestit. Dar nu ştiu când să fac asta pentru că se pare că am început anul în forţă şi nu am mai avut timp de scris şi nici măcar de citit puţinele bloguri de care sunt interesat…
Ce am mai făcut? Păi am pus pe picioare un proiect Scada care sper să dea şi roade la un moment dat, am dat ceva din butoane pentru un site în XHTML+CSS şi am făcut ce îmi place mie mai mult: am umblat prin ţară. Un pic cu emoţii gândindu-mă că namila de maşină cu care m-am dat are doar o stea la testele Euro NCAP, dar totul e bine când se termină cu bine.
Ieri, după un traseu relativ anevoios Brasov – Sibiu – Sebes – Deva – Brad – Deva – Hunedoara în care am avut de rezolvat diverse lucruri super interesante de care nu voi scrie nimic aici, am decis să rămân peste noapte la Hotelul Rusca din oraşul Hunedoara. Nu îi voi face un review, dar voi spune doar atât: majoritatea hotelurilor moştenite din perioada ante ‘89 au fost preluate de către două mari lanţuri hoteliere. În unele nu s-a făcut aproape nimic şi sunt ca vai de ele (am amintit de unul dintre ele, aici, însă mă opresc aici cu detaliile…), iar altele au fost preluate de către lanţul Best Western şi au fost aduse la un standard acceptabil de confort şi ospitalitate. Am o singură obiecţie: în faţa hotelului este o mini fântână arteziană care creează mai mult o ambianţă sonoră (prin susurul apei) că efectul vizual nu prea se remarcă, fântâniţa fiind de ~ 50cm. În faţa ei e pus un afiş pe care scrie că apa nu este potabilă, fiind completată cu antigel! De admirat intenţia, dar oare căţeii din zonă înţeleg mesajul?
Cât despre divertisment, seara nu prea ai ce face în oraşul Hunedoara; cel puţin nu iarna şi nu din ce am avut ocazia să experimentez eu. Fiind cu un coleg, am ales să luăm cina la Restaurantul Rustic, care e situat chiar în centrul vechi, de care am mai scris acum ceva vreme. Pe scurt, a fost o alegere excelentă pentru că povestea ar suna cam aşa: mers 20 de minute pe jos de la hotel -> nas îngheţat -> o ţuică bună şi mâncare ca la mama acasă -> două beri -> iarăşi mers pe jos 20-30 de minute -> nasul îngheţat -> duş şi somn de bebeluş! Cred că a fost cea mai bună alegere, pentru că în rest nu prea ai opţiuni la ora 22:30 fiind deja pustiu pe străzile din centrul oraşului.
Iar azi de dimineaţă am beneficiat de trezirea la realitate de care aminteam la început. Dar atât deocamdată, pentru că-i târziu şi mai am încă de lucru…









Să înţeleg că Hunedoara e mai mort decât Braşovul, la capitolul viaţă de noapte…:)
Brasovul inca misca. In Hunedoara-i moarte clinica, cel putin din ce am vazut eu; daca are vreun hunedorean ceva recomandari, il rog sa le faca.
Hunedoara e un oras mort si ziua si noaptea dar mult mai activ decat Brad sau Hateg.
Da, nu se compara. Ceva mai bine mi s-au parut ca stau Deva si Petrosaniul; cel putin in Deva am remarcat ca vara e super atmosfera pe la terasele din centru.
Leave your response!
Articole similare
Categorii
comentarii
Most Commented
- alegeri prezidentiale Amuzant bloggeri blogosfera Braşov candidati prezidentiale concursuri moralitate politica Romania
Powered by WordPress | Log in | Entries (RSS) | Comments (RSS) | Arthemia theme by Michael Hutagalung