Acasa » Braşov, Personale

Taxa pentru ridicări auto, preţul civilizaţiei?

28 October 2009 7 Commentarii

Astăzi am avut o zi deosebită. Se dorea a fi o zi obişnuită de concediu luată pentru a rezolva nişte probleme personale, însă s-a transformat într-una plină de ghinioane.
Totul a început când am aflat că trebuie să rezolv o sarcină de serviciu care presupunea doar un drum până-n centrul Braşovului pentru a primi ceva… o banalitate zic, deci nu are rost să amân ceva ce pot rezolva în 30 de minute. Ei bine, cele 30 de minute au fost de fapt mai bine de două ore!

Ca de obicei, m-am învârtit inutil în zona străzilor Castelului şi Nicolae Bălcescu pentru a găsi un loc de parcare. După ce am dat o tură dus-întors până în drept cu Piaţa Sfatului şi înapoi, zic că nu are rost să mai pierd vremea şi am parcat chiar la intrare pe Castelului, pe dreapta. Unde e semn de “Oprirea Interzisă”… zic “nu încurc circulaţia, stau doar cinci minute şi doar nu mi s-o întâmpla tocmai mie să-mi ridice maşina!” Ei bine, mi s-a întâmplat tocmai mie si chiar în cele 5, hai 10 minute până când m-am întors. Degeaba am ajuns tocmai când plecau hăndrălăii pentru că odată plecaţi de pe loc nu mai au voie să oprească…

Asta e… dau search pe google cu telefonul din dotare, aflu că taxa e de 380 de lei + amendă de la poliţie 3 puncte, deci încă 180 de lei, merg la bancomat scot 600 de lei, iau un taxi şi plec către strada Bobâlna nr. 2 (cum intri pe str. Carierei, prima în dreapta). Dau detalii că nici taximetristul nu ştia! Bineînţeles, taximetristul nu a avut să-mi dea rest că doar aşa e obiceiul, deci 3 lei bacşis din 10 cât a fost cursa. Intru în minunatul “sediu” al SC AN&AG Service SRL şi după o conversaţie amiabilă, scot portofelul ca să plătesc amenda; aşa observ că în loc de 600 de lei, am doar 590 şi asta în condiţia în care am băgat direct în portofelul TOŢI banii primiţi de la bancomat, iar până-n momentul respectiv nu mai deschisesem portofelul. În fine… plătesc, îmi ridic maşina şi plec.

Pentru că faza cu 10 lei lipsă la bancomat mi s-a întâmplat deja a doua oară, am decis să fac o nouă sesizare băncii în cauză. Încă 30 de minute pierdute + 10 de căutat un loc de parcare (de data asta în parcarea cu plată). Iar dacă voi primi un răspuns similar cu cel de la prima sesizare o să am în vedere schimbarea băncii. Plus un “advertorial” bonus. Dar să lăsăm băncile şi taximetriştii că, în cazul lor, paguba a fost de numa’ 13 lei.

Dacă aş şti că amenzile încasate pentru ridicări auto se duc la bugetul local, întorcându-se astfel la cetăţeni prin servicii şi facilităţi, aş fi chiar mândru că măcar am contribuit la dezvoltarea oraşului. Dar când aflu că majoritatea banilor încasaţi rămân de fapt la AN&AG Service SRL, iar pe lângă asta firma menţionată mai este şi plătită de Primărie pentru serviciile prestate (sursa: AmosNews) deja mă apucă scârba…

Dar cum cele de mai sus reprezintă doar un aspect banal din viaţa unui simplu cetăţean, întreb totuşi: Chiar are această acţiune un efect benefic asupra educaţiei rutiere? Chiar ajută la fluenţa traficului? Genereză venituri pentru găsirea unei soluţii civilizate de parcare în centrul istoric al Braşovului? Ajută cu ceva să nu se mai parcheze aiurea de exemplu în parcarea din spatele hotelului Aro, unde ultima dată când am fost era haos la propriu din cauza unui căpătat cu Jeep care blocase toată parcarea?!?!
Evident că nu… ajută doar la atingerea unei cifre de afaceri de 1.124.198 lei pentru un service auto cu 13 angajaţi (sursa mfinante.ro).

7 Comments »

  • Cristi said:

    Pai nu ai platit taxiul cu acei 10 ron care iti lipseau? :P

  • Alter Ego Blog said:

    Hai sa-ti spun o poveste: coboram cu masina pe Castelului si in sensul giratoriu de langa sectia de politie era in plina derulare o ridicare de masina care parcase pe spatiu intersiz (liniile alea oblice). Am zis sa astept sa-si faca oamenii treaba dar d in spate ma claxonau si un Gigel care se ocupa de ridicare ne-a facut semn sa mergem pe contra-sens in sensul giratori. Aceasta a fost o incalcare a legislatiei rutiere asumata de toti soferii care au trecut prin zona cat timp sensul giratoriu era blocat cu ridicarea unei masini care, sincer vorbind, nu incurca pe nimeni. Blocarea drumurilor publice constituie infractiune, singurii in masura sa o faca sunt politia rutiera si administratorul drumului public.

    Si aceasta se intampla chiar sub fereastra politiei… eu as fi iesit si as fi aplicat amenda de 100 de milioane pentru blocarea drumului public…

  • Catalin (author) said:

    @Cristi: banii scosi de la bancomat ii pusesem intr-un compartiment separat al portofelului, pentru ca mai aveam si alti bani la mine; totusi, acum imi dau seama si trebuie sa recunosc ca e posibil sa fi scos totusi cei 10 lei de acolo. :) Bun simt de observatie ai!
    @Alter Ego: Pai iti dai seama ca handralaii nu tin cont de nimic atunci cand tre sa-si indeplineasca obiectivul; ce m-a enervat cel mai tare este ca intalnesc zilnic situatii in care sunt unii opriti pe strada unde chiar incurca circulatia si unde stau asa si juma de ora, o ora, fara sa vina nimeni sa le faca nimic.

  • Ciupanezul said:

    Şi uite aşa problemele continuă. Totuşi, la Braşov taxa de recuperare a maşinii este mai mică decât aici în Capitală. Pentru a recupera maşina de aici este nevoie de cel puţin 650 de lei pentru a o scoate din parc + amenda la Poliţie. De unde aia 650 de lei? Păi se face aşa: 150 de lei ridicarea + 250 de lei transportul până în parc + 250 de lei/zi staţionarea în parc. Se mai merită aşa?

    Cât despre bănci şi taximetrişti, jecmăneală curată. :)

    Şi banii intră direct în buzunarul patronului firmei de ridicat maşini, care este un arab.

  • Catalin (author) said:

    Pai inca un motiv de mandrie ca-s brasovean, la noi taxa e mai mica. :D Dar, in rest, lucrurile merg la fel ca doar suntem romani…

  • Bloghita said:

    Uite de asta aveam eu pe bord tot timpul o legitimatie cu “PRESS” care expirase de un an, dar nu se atingea nimeni de masina. :)

  • Cristi said:

    Bloghita, si daca esti prins ce risti? Intreb de curioziate

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.