Acasa » Personale, Social

Asigurări de sănătate de stat sau private?

16 December 2009 6 Commentarii

Mulţi dintre români nici măcar nu ajung să-şi pună întrebarea din titlu şi se mulţumesc din start cu asigurările de sănătate de stat. Recent, am avut ocazia “să beneficiez” şi eu de beneficiile de asigurat CAS atunci când a fost nevoie să-i fac nişte analize copilului, bineînţeles cu trimitere primită de la medicul de familie.

Astfel, am aflat că se pot face analize compensate doar în urma unei programări, programare care cel mai repede se putea face peste 10 zile! Sau le puteam face imediat, contra cost. Norocul nostru este că beneficiem şi de o asigurare privată de sănătate, aşa că am zis că e cazul să încercăm varianta asta. Să nu credeţi că este mai simplu. Nimic nu e simplu când e vorba de bani. Pentru ca analizele să fie decontate pe sistemul privat de asigurare nu e suficientă trimiterea de la medicul de familie, ci e nevoie de o nouă trimitere de la un medic care face parte din sistemul agreat de către Asigurator! Şi uite aşa ajungi să faci programări peste programări, plimbi copilul pe la şapte medici pentru o problemă care ar trebui să fie extrem de simplă! De ce? Păi indiferent că e vorba de sistemul de stat sau de cel privat, când e vorba să beneficiezi de serviciile pentru care ai plătit, ajungi să te simţi de parcă ceri de pomană.

Şi lucrurile nu s-au oprit aici. Cu chiu, cu vai, într-un final am ajuns să primim şi o reţetă. Compensată. Zic, bun… dacă de analize compensate nu am beneficiat, măcar de medicamente poate am noroc. Ei bine, din 3 medicamente care i-au fost prescrise copilului, niciunul nu era trecut pe lista de medicamente compensate! Păi cum să mai reacţionezi la toate astea când ştii că ţi se duc câteva milioane bune în fiecare lună către CAS?

Vă doresc multă sănătate!

6 Comments »

  • Dani said:

    Am patit-o si eu cu sistemul de sanatate (si public si privat). O gramada de acte/formalitati si cand vine vorba de ceva gratis sau compensat intotdeauna parca le da cu rest ( ca sa ma exprim asa).
    In tara asta nimic nu e gratis. Ti se iau bani din CAS pentru “asigurarea de sanatate” dar nu ai nicio facilitate.

  • Cristi said:

    Urat…. doar atat pot sa zic.

    As da foc la birocratia asta si la toti care o alimenteaza…

  • Catalin (author) said:

    @Dani: in ultimii 6 ani, din cate tin eu minte, nu am avut nevoie de beneficiile de asigurat CAS. Nu mai zic cu cat am contribuit in perioada asta… :(
    @Cristi: ne adaptam / ne obisnuim cu situatia sau emigram, ce pot sa mai zic?

  • Ladislau Csorba said:

    Excelent articolul!
    Din ce in ce mai multa lume este preocupata de posibilitatile de asigurare a sanatatii in sistem privat.
    Exista asigurari care acopera consulturi, analize, etc., in afara de spitalizare, ba chiar la orice spital sau din lume, la alegere. Si nu sunt nici macar la preturi de lux ci si le poate permite o familie din Romania.
    La http://AsigurariSanatate.ro sunt cateva exemple.

  • Lolia said:

    Asa este…

    Pana nu te lovesti din plin de sistemul nostru de sanatate nu te inveti minte. Baiatelul meu are 8 ani si este autist…Sa va spun ca nu exista in sistem de stat terapie? Sau daca sunt cateva centre, te iei cu mana de cap pana ajungi acolo? Ce sa mai spun de spaga, favoruri, umilinte pana te vede cineva? Noi asta am facut, i-am facut o asigurare medicala privata, care ii acopera si conditia asta…si acum doamne ajuta a facut niste progrese remarcabile cu ajutorul terapiei private (foarte scumpe altfel, cam 3-4000 euro pe luna).

    Noi am facut asigurarea aici..la MediHelp International…
    www.medihelp-assistance.com

  • Catalin (author) said:

    Ce sa zic, daca e chiar asa… e de apreciat atitudinea respectivului asigurator. Eu stiam ca, din pacate, cazurile de risc sau certitudine sunt refuzate de asiguratori tocmai din cauza ca nu vor sa piarda bani… daca vrei o analogie e ca si cum te-ai duce sa-ti asiguri casa dupa ce a fost inundata; dar repet, daca e asa cum ai spus tu, bravo lor, inseamna ca si asiguratorii sunt oameni!

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.