Dar fiindcă trăiesc în România şi asta-mi ocupă tot timpul, nu prea mă interesează de mediul virtual sau de câţi români sunt fericiţi în… “after life”.  Îmi pun întrebarea pe bune şi chiar aş fi curios câţi români sunt mândri de ţara lor, chiar aici, în România! Dar este mai mult o întrebare retorică pentru că sincer nici eu nu ştiu cam ce aş putea să răspund.

Cred totuşi că înainte de a ne dori să ne mândrim cu ţara noastră ar trebui să avem motive să ne mândrim de noi înşine, la nivel individual. Prin acţiunile fiecăruia se poate schimba ceva şi putem face ca, în final, să fim şi mândri că suntem români!

Cei care citesc frecvent blogul meu, probabil ştiu că sunt un “nostalgic” atunci când vine vorba de România şi de obiectivele turistice de interes pe care le avem. Dar ce te faci când te loveşti de situaţii penibile ca cele de care povesteam în “turismul românesc, divers şi inedit“, sau de aspectul financiar; şi dau ca exemplu un sejur de Paşte în Bulgaria (3-4 zile) care a costat tot atât cât cazarea pentru o zi pe litoralul nostru!

Eu cred şi sper că mai sunt şanse pentru turismul românesc, dar pentru asta trebuie să atragem mai întâi turiştii interni şi abia apoi să avem pretenţii de târguri internaţionale de turism şi alte aspecte mai pretenţioase pentru care se cheltuiesc sute de mii de euro sau poate chiar mai mult.

Programul Special “Vacanţe la Ţară”

Dar ce vreau să spun este că prin acţiuni cum este cea a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, care oferă 6 nopţi de cazare la preţuri cuprinse între 150 şi 195 lei pe sejur (ofertă valabilă între 11 aprilie şi 18 iunie), chiar cred că se poate face treabă. Că până la urmă oricine poate realiza că decât să stai cu pensiunea goală, mai bine faci ceva ca să-ţi acoperi cheltuielile. Iar dacă oferi servicii bune şi turistul e mulţumit, poate va veni şi în mijlocul sezonului atunci când preţurile sunt mai mari. Sejururile sunt oferite la alegere dintre 360 de pensiuni membre ANTREC, din judeţele Braşov, Alba, Constanţa, Covasna, Gorj, Maramureş, Neamţ, Suceava, Sibiu, Tulcea şi Vrancea.

Dacă ar fi după mine, mîine aş pleca într-un sejur în Maramureş, Alba sau Suceava, obiectivele din Braşov, Covasna sau Sibiu fiindu-mi mai familiare. Acţiunea cred că ar fi meritat să fie mai bine promovată (nici măcar pe site-ul organizaţiei nu găseşti prea multe informaţii), dar dacă sunteţi interesaţi să mergeţi într-o anumită zonă puteţi accesa de mai sus link-ul corespunzător fiecărui judeţ, unde găsiţi informaţii de contact.

Vacanţă plăcută!

Am de spus câte ceva despre fiecare din obiectivele de mai sus, dar cel de care vreau să amintesc acum este drumul DN7A, care face legătura între oraşele Petroşani şi Brezoi, prin Obârşia Lotrului. Drumul oferă ca puncte de atracţie turistică legătura cu DN67C (Sebeş – Obârşia Lotrului – Novaci, a cărui ultimă porţiune e cunoscută şi drept Transalpina, drumul naţional care trece pe la altitudinea de 2.145 m), respectiv staţiunile Vidra sau Voineasa din judeţul Vâlcea, care au rămas mai mult relicve naturale decât punctele de atracţie turistică ce s-au dorit odată sau zone pitoreşti ca cea de la barajul Brădişor.
Ce este fascinant la acest drum este “sălbăticia” zonei şi faptul că, cel puţin pe perioada iernii, nu este prea frecventat de şoferi. Poate că şi din cauza faptului că nu este foarte accesibil, fiind semnalizat ca fiind închis pe perioada iernii. În realitate, drumul este practicabil, dar în condiţii de iarnă… adică l-am putut străbate super lejer, singura precizare fiind că pe porţiunea Cabana Groapa Seacă – Vidra drumul a fost complet acoperit de zăpadă (deşi în Petroşani era uscat şi cald la vremea respectivă), deci e obilgatoriu să fii pregătit cu cauciucuri de iarnă şi eventual lanţuri. În cazul în care se anunţă ninsori abundente probabil e mai bine să eviţi acest traseu.

Din păcate nu am putut face nicio poză, neavând aparatul foto la mine, însă vreau să precizez că am văzut nişte peisaje absolut superbe: pe de o parte stânci de care atârnau ţurţuri imenşi de gheaţă, un drum şerpuit prin pădure cu brazi complet acoperiţi de zăpadă… ce mai, un peisaj mirific de iarnă! Mai lipsea din cadru o haită de lupi şi atunci chiar că ar fi fost un tablou perfect!
Singurul lucru care m-a întristat a fost faptul că, din când în când, mi se reamintea faptul că traversez proprietatea “Imperiului Cascade”, dar despre asta poate voi povesti mâine. La fel, sper să am ocazia să repet traseul într-o săptămâna-două pentru a reveni şi cu ceva poze.
Dar, până atunci să ne auzim cu bine!

Ce părere îţi poţi face ca turist când la un hotel de 5*, la plata cu cardul,  ţi se percepe un comision de 3%? Dacă la hypermarket ţi-ar opri 12 lei la fiecare 400 cheltuiţi, ai mai reveni? O cameră la hotelul respectiv este 80€; nu era mai simplu dacă ar fi pus un preţ de 83€ astfel încât să acopere şi “pierderea” cu comisionul bancar? Poţi beneficia de asta în Predeal.

Într-un hotel de 3* din Buşteni, proprietarii au decis să diversifice serviciile oferite, probabil inspiraţi fiind de serviciile gen all inclusive de prin ţările mai însorite. O diferenţă ar fi că în loc de archery, teatru, cinema, barbecue etc, conaţionalii noştri oferă cărţi de joc, table, remy s.a. Iar ca cireaşa de pe tort să fie pe bani, fiecare dintre acestea, în schimbul unui cost modic de 2 lei pe oră!

Dar cum te poţi simţi când intri într-un hotel de 3* situat în centrul unui oraş ca Alba Iulia şi e beznă. La propriu cât şi la figurat. Atât la recepţie cât şi la toaleta de lângă… unde nici nu găseşti întrerupătorul pentru că e pus atât de bine încât a trebuit să-l caute chiar şi recepţionera. E drept, un pic jenată de situaţie că trebuia să împărţim cadrul acela intim pe întuneric.

Ei bine, în toate acestea degeaba aşteptăm să facă statul ceva. Şi degeaba dăm vina că nu avem infrastructură, promovare sau relaxări fiscale. E totul în puterea administratorilor locaţiilor de turism. Pentru că nu poate fi aşa de greu să oferi şi servicii cu valoare adăugată şi să stabileşti un cost pentru serviciul de bază care să le acopere şi pe acestea. Nu poate fi prea greu să alegi să pierzi 3% pentru comisioanele bancare, în loc să dai explicaţii penibile clienţilor. Nu poate fi prea greu să foloseşti un senzor de mişcare măcar la toalete pentru a nu fi nevoiţi clienţii să apeleze în final la recepţioneră pentru a le aprinde lumina… iar exemplele pot continua cu o diversitate de neimaginat.

Pe când oare voi ajunge să găsesc în România localul unde să mi se spună: “Ne pare rău, nu avem disponibil produsul ăsta astăzi. Dar pentru confortul dumneavoastra, îl vom aduce de la competitorii noştrii de vis-a-vis.” Fapt întâmplat în Turcia când am poftit la baclavale şi nu aveau la restaurantul respectiv. Clientul nu reţine neapărat că nu ai avut ceva disponibil în meniu, ci reţine că a primit absolut tot ce şi-a dorit.

“Ne imaginam România ca fiind o ţară plină de boi în care oamenii aruncă cu pietre în ţigani”, e descriera cu care începe emisiunea. Episodul este absolut remarcabil şi prezintă realitatea românească în toată splendoarea ei: maşinile de lux din Mamaia, drumurile româneşti, ţiganii şi multe altele… bineînţeles, că pe alocuri e presărat şi cu scene regizate ca de exemplu accidentul frontal dintre o Dacie 1310 (în care se aflau bineînţeles o familie de ţigani) şi un Lamborghini (scena o puteţi vedea la începutul ultimei părţi). Vă recomand să urmăriţi episodul pentru că merită!

Ăsta e şi motivul pentru care îi dedic un articol aici, pentru că găsirea celor 6 părţi nu a fost prea la îndemână fiind încă “foarte proaspete”. Este o “bucăţică”  din imaginea României aşa cum este ea văzută din exterior.

Enjoy! BBC’s “Top Gear” – seria 14, episodul 1

Deci, pentru cei ce nu ştiu încă, centrul geografic al României (probabil calculat după centrul de greutate al formei dată de conturul ţării) este situat lângă localitatea Dealu Frumos, din judeţul Sibiu (la aproximativ 3 km de oraşul Agnita).

În cazul de faţă, a fost nevoie să ajung doar până-n Voineasa şi, chiar dacă mă grăbeam, am decis să opresc totuşi ca să fac o poză a peisajului din zona barajului de acumulare de la Brădişor. Nu am apucat să opresc bine şi să traversez (cu aparatul în mână) că vine gardianul care păzea obiectivul şi-mi spune că este interzis fotografiatul. Îi explic că nu fotografiez barajul, ci doar peisajul (care era situat în partea opusă acestuia) dar nu prea am avut cu cine discuta… spunea una şi bună: că aşa e legea, că nu a făcut-o el ş.a.m.d. Neputându-mă pune cu legea şi cu stoicismul străjerului, m-am urcat în maşină, am mai parcurs vreo 100 de metri şi am făcut poza de mai jos.

Mai sunt multe peisaje sau locuri de pe parcursul Lotrului, care merită amintite şi vizitate, însă deocamdată nu am putut zăbovi mai mult. Sper ca, pe viitor, să am ocazia să parcurg de exemplu drumul forestier din loc. Săliştea (lângă păstrăvăria Sălişte) şi care mi s-a părut interesant ca obiectiv pentru drumeţii pe munte, cel puţin pe prima porţiune.

Centrul vechi al Hunedoarei este dominat de două clădiri, una mai impozantă şi mai interesantă decât cealaltă: Primăria şi Catedrala Ortodoxă Constantin şi Elena. Ambele au fost ctitorite de acelaşi om, Constantin Bursan, una dintre cele mai influente personalităţi pe care le-a avut Hunedoara vreodată.

“În perioada interbelica Hunedoara era deja un oras în plina dezvoltare. Vechiul târg de la poalele Castelului Corvinilor nu mai era o adunatura de cocioabe, ci un veritabil orasel transilvan cu accente vieneze. Uzinele de fier aparute în apropiere cresteau si ele de la un an la altul. Hunedoara atragea din ce în ce mai multi meseriasi, tarani si comercianti. Devenise deja o localitate cu 5.000 de suflete si avea nevoie de o cladire administrativa „cumsecade”. Constantin Bursan, prosper om de afaceri (proprietar al unor sonde pe Valea Prahovei, actionarul principal al Marmorosch Bank, director si actionar al mai multor firme de import-export) a sesizat acest lucru si, din calitatea sa de deputat al fostei regiuni Hunedoara – Alba a facut demersurile necesare la începutul anilor 30. În 1935 prin contributia financiara proprie si prin diferite sponsorizari contractate, Bursan a declansat constructia efectiva a Palatului Administativ – o cladire în stil brâncovenesc ce gazduieste si astazi Primaria orasului si reuseste sa-si pastreze un grad sporit de functionalitate. Constantin Bursan avea însa o placere mai mare în a contribui la ridicarea de biserici, si nu putea sa accepte ideea ca orasul nou pe acea vreme nu avea un astfel de edificiu. Dupa ce a terminat, în 1937 cu ridicarea Primariei, a reusit din nou sa convingha mai multe societati sa contribuie la ridicarea unei catedrale ortodoxe. În 1944 a aparut Catedrala situata în imediata apropiere a Palatului Administrativ. Cladirea, mai mult decât impozanta, este construita în stil bizantin muntenesc cu unele insertii ale curentului brâncovenesc. Interiorul ei te face sa te simti mic, te obliga parca sa fii smerit în aces lacas al lui Dumnezeu. Pentru asta nu trebuie decât sa intri, sa mergi pâna-n mijlocul ei si sa ridici privirea drept în sus spre cupola aflata sus de tot, la aproape 40 de metri.” Sursa: Săptămânalul Replica Hunedoara, martie 2006.

Trebuie spus că acest mare om care a fost Constantin Bursan, a încetat din viaţă la 18 ianuarie 1962, în închisoarea Vacareşti (fosta Mănăstire Văcăreşti, despre a cărei distrugere puteţi citi aici), dupa 12 ani de detenţie în timpul regimului comunist. Mai multe despre viaţa sa puteţi afla în “Pagini Româneşti“

Ca şi epilog, părerea mea este că oraşul Hunedoara şi-a sfărşit perioada de glorie odată cu apariţia regimului comunist, iar perioada post-decembristă nu a făcut decât să îngroape şi mai mult frumosul trecut al oraşului, odată cu prăbuşirea industriei din zonă.
În zilele noastre, aleşii contemporani au simţit nevoia să construiască o nouă clădire a Primăriei, cu pereţi din sticlă în care se reflectă imaginea clădirii vechi… probabil au avut intenţia să egaleze cumva faptele marelui Bursan. Nu pot spune decât că au eşuat lamentabil atâta timp cât Administraţia Catedralei are nevoie de donaţii pentru căldură (înăuntru chiar era foarte frig), iar frumuseţea clădirii este umbrită de o mulţime de cabluri suspendate.