Dar ce înseamnă să ai abilităţi de vânzare? În opinia mea, un vânzător bun trebuie să poată determina nevoia clientului pentru a-i putea oferi sau adapta unul din produsele existente în portofoliul său astfel încât să încheie procesul de vânzare pe un principiu win-win. Contrar opiniei mele, pentru majoritatea oamenilor din vânzări abilităţi înseamnă să poţi vinde orice, oricui, oricum. Chiar profitând de naivitatea omului, chiar dacă nu are nevoie, nu are importanţă… scopul fundamental e să-ţi atingi targetul şi să-ţi iei comisionul.

Poate vă întrebaţi ce îmi veni de scriu despre toate astea… ei bine, o fac din următorul motiv: în ultima perioadă am avut de-a face cu astfel de personaje şi zău că nu ştiu cum să procedez mai departe!

Să exemplific:
- acum vreo două săptămâni sunt sunat de o doamnă, reprezentant al firmei X, pentru a-mi prezenta nu ştiu ce ofertă pentru nu ştiu ce produse IT… îi spun că sunt ocupat şi că nu am timp şi mă roagă să-i dau măcar adresa de email pentru a-mi trimite un sumar al prezentării respective; ok, zic… hai să vedem despre ce e vorba şi îi dau adresa. De atunci primesc cam de 3-4 ori pe săptămână, fel şi fel de năzdrăvănii pe mail cu tot soiul de promoţii şi oferte de la firma respectivă; nu am stat să le citesc pentru că nu m-au interesat, dar mă întreb cum înţeleg ei că m-ar putea determina să le fiu client în felul ăsta…
- al doilea exemplu este cel al unei firme care vinde nu ştiu ce produse la preţuri super mari, unor oameni care s-au lăsat îmbiaţi de mirajul unor excursii gratuite la diferite obiective din ţară; mi-am scris părerea despre ei aici şi, din oarece motive, articolul respectiv a devenit foarte popular în căutările pe internet după denumirea firmei; asta a dus implicit şi la un val de comentarii, atât din partea celor nemulţumiţi cât şi din partea celor care apreciază activitatea firmei… păcat că cei din urmă sunt doar reprezentanţii companiei care prin multiplicarea personalităţii au început să lase comentarii sub diverse identităţi. Au uitat din păcate să ascundă şi domeniul în care se aflau… câteva exemple concludente mai jos:

Ei bine, astea da abilităţi de vânzare… no comment!

Nici semifinala Uruguay – Germania nu va fi de neglijat pentru că ambele echipe au demonstrat că sunt capabile să lupte şi să atace până-n ultima secundă. Pentru că s-a văzut că determinarea a avut poate cel mai important rol în obţinerea victoriei. Iar Brazilia şi Argentina de la care foarte mulţi au avut aşteptări nu prea au bifat aspectul ăsta.

Revenind la finală, olandezii vor avea mari bătăi de cap cu tika-taka spaniolilor dar îi pot surprinde şi cu fazele fixe sau cu şuturile de la distanţă precise ale unor jucători ca Robben, Snejder sau Van Bronckhorst! Ce va fi vom vedea… să nu uităm că Olanda nu a pierdut niciun meci până acum, iar Spania a luat bătaie de la Elveţia în grupe. Deşi Spania e favorită, eu îmi susţin părerea că titlul va fi luat de Olanda.

Dar să revenim: scriu despre asta pentru că am primit o leapşă de la Cristi (prima pe care o onorez în tot istoricul meu de blogger) şi pentru că îmi place să vorbesc despre politică, deşi o detest.

Ce aş face ca preşedinte de o zi?
Recunosc, în primul rând cred că m-aş bucura şi eu un pic… cam cum a făcut-o şi Geoană: o şampanie, un fursec, mi-aş îmbrăţişa soţia etc.
În al doilea rând aş vizita Casa Poporului şi Palatul Cotroceni, pentru că nu aş mai avea ocazia să fac asta din postura de preşedinte.
După manifestările anterioare de cetăţean simplu, aş trece în sfârşit la chestii serioase, adică neconstituţionale (pentru că ce este fun nu este permis, bineînţeles):
- aş demite toţi incompetenţii care ocupă poziţii în Guvern şi Parlament (adică pe toţi)!
- aş organiza concurs pe competenţe pentru ocuparea poziţiilor demise, la care participarea ar fi limitată la 40% pentru politicieni şi 60% pentru specialişti din afara mediului politic; în felul ăsta poate că am avea şi noi legi care să poată fi aplicate; şi prin specialişti nu înţeleg actori, cântăreţi de muzică populară, prezentatori de emisiuni etc.
- aş organiza un fel de tribunal ad-hoc pentru anchetarea de urgenţă a marilor fraudaci; vinovaţilor le-aş pune sechestru pe avere pentru recuperarea tuturor daunelor aduse Statului Român;
- seara, împăcat fiind cu cele făcute, aş citi Constituţia României… recunosc, pentru prima dată.

Cam atât… ar fi suficient pentru o zi, nu?
Cât despre leapşă o pasez şi eu la Ciupanezul şi la Alter Ego, că sunt tare curios ei ce ar face…

Oricum, în Campionatul Mondial FIFA 2010 din Africa de Sud, pe baza previziunilor mele de mai jos, eu mizez pe o finală Olanda – Argentina, care va fi câştigată de “Portocala Mecanică”! Nu exclud nici varianta unei finale Brazilia – Argentina, Brazilia – Germania sau chiar Olanda – Germania, dar eu unul aş prefera prima variantă! Cred că ar fi un meci spectaculos şi aproape că aş juca şi la pariuri pe varianta asta, numai că nu prea obişnuiesc… mai mă gândesc!

Acestea fiind spuse, particip cu acest articol la concursul organizat de pariuri.org “Castiga un Set de Poker cu echipa favorita“!

Uraţi-mi succes! Mie şi Olandei!

În majoritatea ţărilor civilizate, telefonia fixă este structura de bază când vine vorba de comunicaţii de voce. Majoritatea persoanelor au înainte de toate un număr de telefon fix pe lângă care, au eventual şi un număr de mobil. În România este exact invers. Cum s-a ajuns aici nu mai contează acum, interesant este că s-a ajuns ca până şi tehnologiile mobile de acces să fie folosite ca soluţii alternative la liniile tradiţionale fixe, pe cupru.

Alt aspect este cel legat de portabilitatea numerelor. Acest serviciu, teoretic, este menit a fi în avantajul clientului dar eu consider că mai mult bulversează piaţa. De ce? Păi din inerţie, te-ai aştepta ca prefixele numerelor să aparţină operatorilor care le-au lansat, nu? Şi mai ales, te-ai aştepta ca tariful de apelare să fie cel standard către reţeaua respectivă, dar de fapt ajungi să fii taxat ca pentru un apel în altă reţea deşi tu ai sunat un număr similar cu al tău. Cât despre tonul de apel care face distincţia între numerele portate şi cele normale vă asigur că nu este sesizat decât de foarte puţini oameni.
Dar cel mai interesant aspect mi se pare cel legat de ofertele pentru portare. Aici voi exemplifica fără intenţia de a face reclamă sau antireclamă; puteţi considera ca exemple, oricare dintre operatorii existenţi pe piaţă. Să zicem că deţii două numere, unul de Vodafone şi unul de Orange. Dacă fiecare dintre ele îl vei porta către cealaltă reţea, vei ajunge să ai în final mult mai multe beneficii, dar vei apela de pe un număr de Orange aflat în reţeaua Vodafone, respectiv de pe un număr de Vodafone aflat în reţeaua Orange. Cool, nu?

Păi şi unde-i (r-)evoluţia domnilor?

De mulţi ani trăim cu toţii, Stat şi ţară, într-o viaţă economică factice; ne bucurăm de un belşug care nu este bunul nostru propriu; ne regulăm cheltuielile după venituri care nu sunt produsul muncii noastre proprii; ne ameţim de o părută prosperitate, care nu izvorăşte din dezvoltarea firească şi din acumularea avuţiei naţionale, ci din contră, din acumularea datoriilor contractate de Stat în străinătate. Trăim ca risipitorul, care, pe temeiul unei modeste averi moştenite, îşi dă pe calea împrumuturilor iluzia unei mari bogăţii şi merge repede la ruină

… n-am spus-o eu şi n-a spus-o nici Ion Cristoiu în al cărui articol am avut ocazia să citesc cele de mai sus. Citatul este din discursul liberalului Emil Costinescu, şeful Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor a istoricului an 1901, o personalitate apreciată şi aclamată inclusiv de opoziţia acelor vremuri.
Şi eu care credeam că suntem doar cu 50 de ani în urmă…

Caracter de politician, mon cher…

Traian Băsescu, ianuarie 2009:
“Ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI. Ştiu că această idee este controversată, dar vom merge pe zonele practice”.
…
Emil Boc, mai 2009:
„Va avea loc o creştere accelerată a salariilor acelor categorii sociale care sunt la baza piramidei: profesori, medici, funcţionari publici”.
…
Traian Băsescu, decembrie 2009:
„În 2010 vom scăpa de criză. Va fi un an în care optimismul va fi cel care ne va anima să depăşim momentul pe care l-am trăit în 2009.”

Minciuni deliberate sau incompetenţă? Încă nu m-am decis care variantă este, dar cert e că actuala putere şi-a înfipt beţele în roate pentru mulţi ani de acum înainte! Să nu credeţi că sunt singurele citate… restul le găsiţi pe blogul exasperat! Merită!

Eyes Wide Shut… filmul realităţii din România

“Ce ma intriga este faptul ca suntem invatati sa privim realitatea cu ochii inchisi si indemnati cu constinciozitate de strigam conceptul politic al acestor vremuri si al celor care ne caracterizeaza ca natie de cand suntem: HUOOOOO! Jos Guvernul, jos Presedintele, jos Parlamentul, etc. numai JOS SA FIE!”

Un citat dintr-un articol scris de dl. Smith pe blogul πR², articol care reflectă cam toate ideile pentru care nu am găsit timp sau cuvinte ca să le exprim în scris pe blogul meu. Recomand!

Manipularea crizei…

Acum nu doar cele 5 milioane de votanți băsescieni plătesc prețul alegerii. Plătim cu toții. Plătim pentru minciună, plătim pentru manipulare, plătim pentru incompetență. Chiar cu prețul democrației. Pentru că regulile stabilite de Constituție nu mai valorează nici măcar cît o mărgică de oaie bleagă. În fiecare zi constatăm cîte o încălcare constituțională. Dar ce mai contează! E criză și fițuica aia nu mai contează.

Aşa zice Daniel, pe blog. Iar eu… da, regret că l-am votat pe Băsescu, dar îmi susţin argumentele votului acordat de la momentul respectiv. Cât de bine s-ar fi înţeles PNL cu PSD la guvernare se vede… cât de bine ar fi făcut ţării Geoană care promitea cu surle şi trâmbiţe gogomânii una mai frumoasă ca alta, s-a văzut: dacă a lăsat în PSD o gaură de 8 milioane cam ce ar fi fost în stare să facă cu România? Da… singura variabilă discutabilă ar fi legată de privatizările după care plângea domn’ Patriciu la România după 20 de ani, dar deja asta e altă poveste.

Hai să ne reauzim cu bine şi să vă lovească cât mai puţin criza!

Dar sa lasam filmele. Mai nou, este exploatata o noua fobie: furtul de identitate. Reporterii de la CBS au descoperit ca toate foto-copiatoarele (cunoscute si ca xerox, nu neaparat produse de compania cu acelasi nume) aparute pe piata incepand cu anul 2002 contin un hard disk care stocheaza ultimele “x” pagini copiate. Astfel, daca achizitionezi un astfel de aparat second hand, ai toate sansele sa poti recupera o gramada de informatii mai mult sau mai putin interesante despre cei care l-au folosit pentru copierea de documente.

Situatia de mai sus nu consider ca este ok si intr-adevar poate reprezenta o potentiala violare a intimitatii, sau a vietii personale in unele cazuri. Totusi, situatia a degenerat intr-o oarecare isterie de cand a fost difuzat materialul si de aproximativ 3 saptamani s-a generat un nou mass-mail care e foarte probabil sa-l primiti si voi in curand.

Bine ca noi romanii suntem cu vreo 50 de ani in urma si mai avem pana sa ne fie teama ca ne va fura cineva identitatea. Ce poti sa mai faci cu o identitate de roman in ziua de azi?

Ca o scurtă paranteză, despre Lucian Mândruţă am avut o părere excelentă, considerându-l drept unul din puţinii prezentatori ai antenelor demni de apreciat ca prestaţie şi prezenţă. Viaţa personală şi schimbările din ultima perioadă nu mă interesează şi nu le comentez.

Urmârind prezentarea de care vorbeam mai devreme, m-a dat gata finalul ei, când dl. Mândruţă a cam lăsat mândria la o parte şi a îngenunchiat în faţa lui Adrian Năstase pentru a fi uns “cavaler de Cornu”. Hai să trecem şi peste asta pentru că a fost clar în spirit de glumă, însă schimbul de replici m-a lăsat fără cuvinte. Plus că promisiunea de a vorbi întotdeauna frumos despre PSD şi Adrian Năstase, venită din partea unui jurnalist, mi se pare un pic… compromiţătoare. Sau toate acestea au fost de fapt preţul plătit pentru premiera şi exclusivitatea prezentării proprietăţii fostului premier Năstase?

Dar vă invit să urmăriţi “sceneta”, să vă spuneţi părerea, iar dacă sunteţi curioşi să vedeţi mai mult o puteţi face aici.

Dacă ar fi să fiu sărac cu duhul şi mai ales să nu dau doi bani pe unicul concediu anual pe care mi-l permit, recunosc că mi-ar fi teribil de greu să aleg între Corfu la numai 174 de euro (cazare 7 nopţi + avion dus/întors), Bulgaria cu 210 euro (cazare 7 nopţi, all inclusive) sau o ofertă în Turcia cu numai 319 euro (pentru 7 nopţi, all inclusive şi avion dus-întors) – oferte spam primite pe email-ul personal! Sună tentant dar, din păcate mulţi se uită strict la preţ atunci când fac o alegere cu privire la destinaţia de concediu şi uită să se intereseze dinainte pe ce dau banii; două site-uri extrem de utile pe care le recomand în acest sens sunt Trip Advisor şi alternativa românească Am Fost Acolo, care conţin o bază de date cu cele mai importante destinaţii de concediu unde lumea scrie din ce în ce mai des impresii după întoarcerea din sejur.

Din păcate “gălăgia” creată după întoarcerea din concediu nu mai ajută pe nimeni pentru că deja eşti cu vacanţa compromisă, iar “oamenii răi” de la muncă (adică şefii) te aşteaptă fresh şi relaxat ca să mai produci pentru încă 365 de zile până când îţi vei permite un nou concediu. Singurul lucru util este să-ţi publici experienţa pentru a nu mai păţi şi alţii ce ai păţit tu.

Şi legat de împărtăşirea experienţelor, cam asta am făcut şi eu când am povestit despre oferta celor de la Beck International. Tot ce am făcut a fost să-mi scriu opinia în urma ofertei primite şi a impresiei lăsate de ceea ce au scris alţii pe internet. Iar asta, din păcate, a stârnit un val de comentarii (unele publicate, altele nu) care mai de care mai “colorate” şi mai inutile; pe scurt s-a creeat în articolul respectiv un început de forum, unde primesc de la argumente pro sau contra şi până la solicitări de consultanţă juridică sau chiar injurii.
Nu pot trage decât concluzia că, uneori chiar şi atunci când unele lucruri sunt evidente, există oameni care sunt orbiţi doar de preţ sau de dorinţa de a câştiga şi lasă de-o parte orice urmă a inteligenţei cu care ar trebui să ne mândrim ca fiinţe evoluate ce pretindem că suntem.

Ei bine, o să vă întrebaţi probabil de ce am decis să mă trezesc tocmai în acest cadru propice moţăielii , respectiv să-mi beau şi cafeaua scriind aceste rânduri. Aseară, în jurul orelor 22:00, cineva claxona insistent din parcarea aflată în faţa blocului unde locuiesc. Întâi 3 claxoane scurte, apoi câte două mai lungi şi până la claxonat d-ăla insistent de câte 20 – 30 de secunde în continuu… suficient oricum, să mă deplasez până la geam să văd grozăvia. Nimic deosebit, ci doar un cadru cotidian în zilele noastre, de când cu existenţa locurilor de parcare plătite la Primărie: un nene nervos şi-a găsit locul de parcare ocupat şi acum vroia să-l revendice netrebnicului care a îndrăznit să i-l ocupe. Până la urmă a cedat, ori pe fond nervos, ori la insistenţele vecinilor care strigau disperaţi să înceteze; nu am de unde să ştiu, că eu am revenit la zapping-ul TV de sâmbătă seara decis fiind să ignor toată tărăşenia.

Astăzi, dis de dimineaţă, aveam să aflu că nervosul de ieri s-a calmat parcând în aşa fel încât să-i blocheze ieşirea netrebnicului care i-a ocupat locul. Acum netrebnicul vrând să iasă din parcare, repeta repertoriul nervosului de ieri şi claxona disperat… omul avea probabil vreo urgenţă. Inutil să detaliez mai departe schimbul de replici, îmbrânceli şi injurii… totul s-a terminat până la urmă ca între doi oameni “civilizaţi”, fără intervenţia autorităţilor sau a televiziunilor: netrebnicul a plecat, iar nervosul şi-a revendicat fericit locul de parcare.

Nu ştiu dacă am reuşit să reproduc fidel tot tămbălăul creat aseară, respectiv astăzi… nici nu contează! În final, mă întreb doar dacă a meritat tot circul, ţinând cont că închirierea unui loc de parcare îl costă pe proprietar cam 36 de bani pe zi, adică 3600 de lei vechi. Cam cât costă un pumn de ceapă. E drept, proprietarul avea dreptatea lui, dar ce vreau eu să spun e că uneori orgoliul ne împinge la nişte manifestări care mă fac să mă întreb în ce se reflectă de fapt evoluţia omului? Pentru că, probabil, al nostru strămoş homo sapiens nu cred că ar fi făcut atâta scandal dacă ar fi fost nedreptăţit de vreun vecin de peşteră cu contravaloarea unui pumn de ceapă. Şi doar ca să-mi completez imaginea de “lup moralist” pe care mi-ar da-o potenţialii mei cârcotaşi, precizez că eu nu procedez ca nervosul: am şi eu loc de parcare, l-am găsit şi eu ocupat de cîteva ori, dar totodată am găsit de fiecare dată un loc liber nerezervat, la mai puţin de 5 minute de casă.

Concluzia o trage fiecare… dar musai cu cîteva rânduri mai jos, la comentarii!