Eu unul le găsesc remarcabile! Totuşi mă întreb oare ce este de apreciat mai mult în tehnica supra-realistă: imaginaţia sau abilităţile de retuş în Photoshop?

Așadar, in dimineata zilei de 5 decembrie, am plecat către Timișul de Sus pentru a începe traseul către Cascada Tamina. Mai jos, găsiți desfășurarea acțiunii… dacă te intereseză doar pozele, le poți vedea în Lightbox (click pe prima poză de mai jos), iar dacă vrei și detalii despre traseu, atunci citește mai departe pentru că voi face din când în când completări.

Traseul începe pe un drum forestier ce se intersectează cu DN1, undeva înainte de a ajunge în Timișul de Sus (direcția Brașov – Predeal). Traseul către Cascada Tamina este comun cu cel de Piatra Mare până aproape de cascadă și se poate face atât prin pădure, cât și pe drumul forestier. La dus, am preferat varianta pe drum. Bogdan și Alin ne-au făcut cinste cu niște Chuppa Chupps ca să reglăm glicemia înainte de traseu și am pornit agale…


Și am mers, și am mers… până când la un moment dat Alin a avut o idee. Nu știu care a fost, dar cert e că le-a convins și pe fete să urce după el.

Și bineînțeles, am făcut o grămadă de pauze pentru fotografii. Cum eu nu am primit încă pozele de la colegii participanți, majoritatea fotografiilor de mai jos sunt cu ei, eu fiind cel care apăsa pe butoane.
Bag de seamă, din poza de mai jos, că lui Bogdan nu i-au ieșit prea bine fotografiile de nu mi le-a trimis încă.

Aici drumul forestier continuă mai departe către vârful Piatra Mare, iar spre cascadă se merge în dreapta coborând ușor spre râu.
După o pantă un pic mai abruptă, am ajuns la indicatorul obiectivului turistic unde am făcut bineînțeles o pauză.
Am avut astfel ocazia să aflăm că ne aflăm în munții Piatra Mare, la o altitudine de 1100m. Cascada Tamina este sculptată în calcare coraligene mezozoice de către pârâul Pietrei Mici. Este reprezentată de înșiruirea a 5 cascade dintre care cea mai mare are înalțimea de 10m. A fost formată prin adâncirea cu mai mult de 50m a unei linii vehi de drenaj instalată pe fisuri verticale în masa calcarelor, posibil și prin prăbușirea unei peșteri instalată pe o diaclază.
Este o vale de tip horoabe ce prezintă numeroase nivele de marmite de eroziune circulare sau eliptice si tuburi de presiune si de dizolvare care pot fi observate in pereții cheilor. Dacă încă citești, află că procesul de adâncire și modelare a cheilor continua, formele de relief putându-se schimba de la an la an.
Cheila Tamina de pe Valea Pietrei Mici au un microclimat specific mai rece care se oglindește în speciile de plante tipic alpine și pâlcurile de molizi bătrâni care străjuiesc cheile. Arealul Pietrei Mici și mai ales al Cascadei Tamina este deosebit de valoros din punct de vedere al biodiversității întâlnindu-se numeroase specii și habitate protejate la nivel național și european. Printre cele mai importante habitate protejate de aici sunt cele ale stâncăriilor calcaroase, cheilor, pajiștilor alpine, pâraielor și izvoarelor de munte cu vegetație hidrofilă etc.
Valea Pietrei Mici și în special stâncăriile cascadei Tamina sunt unul din ultimele refugii ale faunei carpatine, în special păsări și mamifere mari. Datorită numărului mare de urși bruni din aval de chei, locului i se mai spune și “ursărie”.
Și acum, în caz că v-am plictisit  sau dacă v-am speriat cu urșii, vă propun să revenim la sesiunea foto.




După ce am traversat râul, am ajuns în locul unde se coboară prin așa zisele chei ale cascadei Tamina.

De aici, lucrurile au devenit și mai interesante odată ajunși la scările de metal care coboară prin cheile cascadei. Atenție: porțiunea asta e interzisă iarna, când dă înghețul; noi am avut noroc de vreme faină, temperatura fiind încă pe plus.

Odată ajunși la Ursărie, unde nu am găsit niciun picior de urs apropo, am mai făcut o pauză de poze, ocazie cu care am testat și ceva efecte de blur direct din mișcarea camerei foto (sunt câteva cadre mai jos).

Imediat după ursărie, se află un perete abrupt care e folosit pentru escalade de către cei pasionați de cățărat. Bineînțeles că am urcat și noi până sus, dar nu pe perete ci ocolindu-l prin lateral și așa am ajuns într-un loc de belvedere foarte frumos. Din păcate a venit ceața peste noi și nu prea am putut face poze decăt de aproape.




Și după ce mi-am mai exersat tehnicile foto pe Alin, l-am rugat să-mi facă și mie o poză…

Am mai făcut și ceva poze de grup, după care am plecat înapoi spre casă.


De data asta, am ales pentru întoarcere traseul prin pădure care nu numai că e mai scurt, dar e și mult mai interesant.

Traseul a durat aproximativ 4 ore, cu tot cu drumul din și înspre Brașov. În final, nu pot spune decât că le mulțumesc participanților pentru atmosfera super din timpul excursiei și că abia aștept următoarea ieșire pe munte, care probabil va fi organizată pe la jumătatea lui Ianuarie 2010.

Zoomul optic este de fapt raportul între distanţa focală maximă, respectiv cea minimă şi reprezintă factorul cu care un aparat foto poate apropia imaginea pentru a fi fotografiată.
Zoomul digital este echivalentul funcţiei crop din editoarele foto software şi eu unul personal nu aş recomanda utilizarea lui pentru că în realitate rezoluţia imaginii scade proporţional cu raportul de zoom digital folosit.
În concluzie, atunci când achiziţionaţi un aparat foto e bine să ţineţi cont de zoomul optic (cel digital neavând nicio utilitate din punctul meu de vedere), iar valoarea acestuia să o adaptaţi în funcţie de utilitatea pe care i-o veţi da aparatului. Dacă vă doriţi un aparat pentru portrete, fotografiat flori, pisici şi alte subiecte din categoria asta, un zoom între 3x şi 6x poate fi suficient în majoritatea cazurilor. Dacă sunteţi pasionat de peisaje şi de capturi ale detaliilor depărtate, atunci v-ar putea interesa un superzoom şi vă recomand să citiţi mai departe.

Şi pentru că e vorba de o caracteristică foarte greu de apreciat “din vorbe”, voi da un exemplu de utilizare a unui zoom optic de 12x: fotografiile de mai jos au fost realizate cu un aparat foto Panasonic DMC-FZ8 undeva în zona Zamora (Buşteni, judeţul Prahova). Primul cadru din stânga sus este o fotografie panoramică a zonei cu scopul de a localiza mai bine subiectul în cadru, la mijloc este cadrul fotografiat fără zoom, în stânga jos este un zoom intermediar, iar în cadrul din partea dreaptă am folosit zoomul optic la 12x, obiectivul fiind vârful Caraiman din munţii Bucegi.

Aşadar, înainte de a achiziţiona un aparat de fotografiat e bine să-i alegeţi caracteristicile în funcţie de utilitatea pe care i-o veţi da; excepţie făce poate situaţia în care bugetul este nelimitat.

Anul acesta am fost pe Valea Lotrului, pe Valea Oltului, unde am făcut un pic de offroad prin Parcul Naţional Cozia şi prin Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. Mai jos sunt câteva poze de pe Valea Oltului (în apropiere de Brezoi) şi alte câteva de pe Valea Lotrului (zona barajului Brădişor şi din apropierea localităţii Săliştea). Sper ca, în scurt timp, să reuşesc să scriu câte ceva despre locurile vizitate din zonele de mai sus.

Acum, toamna s-a dus… şi nu pot spune decât că o aştept cu nerăbdare pe cea de anul următor. Să mă încânt iarăşi cu locurile preferate de mine în acest anotimp, dintre care amintesc acum Transfăgărăşanul (pe porţiunea dintre Cârţişoara şi Cascada Bâlea), Valea Siriului, Parcul Naţional Retezat sau, aici aproape de Braşov, pe drumul Poienii.

Dacă ştii şi alte zone similare din România, îmi poţi face o recomandare mai jos, printr-un comentariu.

Oricum, cerul chiar m-a determinat să trag pe dreapta în timp ce mă aflam pe DN12 în apropierea staţiunii Tuşnad şi să trag câteva poze care au dus la ceea ce vedeţi mai jos.