Dar fiindcă trăiesc în România şi asta-mi ocupă tot timpul, nu prea mă interesează de mediul virtual sau de câţi români sunt fericiţi în… “after life”.  Îmi pun întrebarea pe bune şi chiar aş fi curios câţi români sunt mândri de ţara lor, chiar aici, în România! Dar este mai mult o întrebare retorică pentru că sincer nici eu nu ştiu cam ce aş putea să răspund.

Cred totuşi că înainte de a ne dori să ne mândrim cu ţara noastră ar trebui să avem motive să ne mândrim de noi înşine, la nivel individual. Prin acţiunile fiecăruia se poate schimba ceva şi putem face ca, în final, să fim şi mândri că suntem români!

Deci, în ultimii 6 ani am străbătut meleagurile de prin Covasna, Harghita, Mureş de le ştiu aproape ca-n palmă. Frumoase locuri, dar rămase de izbelişte: infrastructura varză, obiective turistice… cam ce a lăsat natura şi, în unele cazuri, istoria. Păi nelămurirea mea este: dacă de când există UDMR, liderii maghiari nu au lipsit din nicio guvernare, cum se face că dezvoltarea zonei a stagnat foarte mult comparativ cu a altor judeţe?

Eu unul am cunoscut destul de mulţi oameni simpli din secuime şi nu mi-a dat niciunul de înţeles că stă în loc de autonomie. E drept, nici nu prea i-am întrebat explicit. În schimb am fost primit de fiecare dată cu ospitalitate şi am putut observa că deşi ei nu ştiau româna, iar eu nu ştiam maghiara, totuşi am avut bunăvoinţa să ne înţelegem de fiecare dată. Nu înţeleg care este interesul pentru care sunt încurajaţi să înveţe exclusiv limba maghiară şi pentru care se doreşte această separare şi marginalizare a zonei, când tocmai opusul ar asigura dezvoltarea ei. Nu spun că globalizarea este o soluţie universală, dar totuşi în cazul de faţă vorbim de aceeaşi ţară, nu?

Mi-am amintit de cele de mai sus după ce am citit articolul despre concertul Karpatia, articol care a generat din ambele tabere un val de comentarii destul de colorate.

Pentru a încheia într-o notă amar-ilar-optimistă, vă prezint mai jos nişte poze din zona lacului Sfânta Ana, un loc absolut superb din judeţul Harghita dar unde, aşa cum spuneam şi mai sus nu s-a făcut mai nimic pentru promovarea zonei (exceptând poate parcarea cu taxă…)
Nu comentez mai mult, dar aştept cu interes părerea voastră.

Da, mă gândesc să-mi deschid un datacenter pentru că tot mă încearcă iniţiative de business în ultima vreme şi, până la urmă, am şi majoritatea item-urilor necesare:
- camera de echipamente este, că am sufrageria mare; pardon, camera de zi!
- net de la erdeeş este; chiar dacă mai pică din când în când, o oră – două pe zi nu dăunează nimănui, plus că oricum nu stă nimeni să cronometreze un up-time de 99.99%. Că atât va fi în SLA, să fie clar! Iar dacă face vreunu’ scandal, folosesc ca backup net-ul mobil care e tot de la erdeeş;
- ca server folosesc pt început un router cu OpenWRT că tot am unul disponibil;
- climă bengoasă am, e japoneză cu 5 ani garanţie; face frig de răceşti instant, dar răceşti cu gripă standard, nu cu porcină. Deci e bună!
- UPS am, iar dacă se buşeşte bateria o să folosesc şi invertorul de 220V din maşină; va fi mai complicat să trag cablul din maşină până-n casă, dar găsesc eu o soluţie. Deci redundanţă la greu să fie high quality ca la americani!
Eu şi cu GoDaddy ce-o să mai facem treabă în materie de hosting!

O singură problemă totuşi: Rack-ul!

Sufrageria, pardon… camera de zi, e amenajată după ultimele standarde cu mobilă d-aia faină iar nevastă-mea sub nicio formă nu ar accepta o fierătanie de 2 m înălţime cu cabluri trase peste tot. Ar strica aspectul, mă-nţelegi?
Noroc că am dat peste o soluţie adaptată la un produs Ikea şi anume LackRack. D-aia îmi plac mie suedezii că sunt băieţi deştepţi!
Poze mai jos, iar sursa e: LackRack.

Best Datacenter…

Iar pentru cei mai sceptici dintre voi, să ştiţi că loc pe piaţă este. Am nişte vecine care au deja super succes cu datacenterul lor iar experienţă au ioc! Stau tot timpul cu manualul de FreeBSD lângă ele. Le-a făcut poze Marian dacă nu mă credeţi: vedeţi acilea!

Pentru cei care au avut o zi mai proastă: a fost un pamflet!

Cei care citesc frecvent blogul meu, probabil ştiu că sunt un “nostalgic” atunci când vine vorba de România şi de obiectivele turistice de interes pe care le avem. Dar ce te faci când te loveşti de situaţii penibile ca cele de care povesteam în “turismul românesc, divers şi inedit“, sau de aspectul financiar; şi dau ca exemplu un sejur de Paşte în Bulgaria (3-4 zile) care a costat tot atât cât cazarea pentru o zi pe litoralul nostru!

Eu cred şi sper că mai sunt şanse pentru turismul românesc, dar pentru asta trebuie să atragem mai întâi turiştii interni şi abia apoi să avem pretenţii de târguri internaţionale de turism şi alte aspecte mai pretenţioase pentru care se cheltuiesc sute de mii de euro sau poate chiar mai mult.

Programul Special “Vacanţe la Ţară”

Dar ce vreau să spun este că prin acţiuni cum este cea a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, care oferă 6 nopţi de cazare la preţuri cuprinse între 150 şi 195 lei pe sejur (ofertă valabilă între 11 aprilie şi 18 iunie), chiar cred că se poate face treabă. Că până la urmă oricine poate realiza că decât să stai cu pensiunea goală, mai bine faci ceva ca să-ţi acoperi cheltuielile. Iar dacă oferi servicii bune şi turistul e mulţumit, poate va veni şi în mijlocul sezonului atunci când preţurile sunt mai mari. Sejururile sunt oferite la alegere dintre 360 de pensiuni membre ANTREC, din judeţele Braşov, Alba, Constanţa, Covasna, Gorj, Maramureş, Neamţ, Suceava, Sibiu, Tulcea şi Vrancea.

Dacă ar fi după mine, mîine aş pleca într-un sejur în Maramureş, Alba sau Suceava, obiectivele din Braşov, Covasna sau Sibiu fiindu-mi mai familiare. Acţiunea cred că ar fi meritat să fie mai bine promovată (nici măcar pe site-ul organizaţiei nu găseşti prea multe informaţii), dar dacă sunteţi interesaţi să mergeţi într-o anumită zonă puteţi accesa de mai sus link-ul corespunzător fiecărui judeţ, unde găsiţi informaţii de contact.

Vacanţă plăcută!

Dar nici majoritatea basmelor nu sunt mai roz. Ce să mai zici de basmele lui Andersen în care “Fetiţa cu chibriturile” a ars toate beţele din cutie, iar dimineaţa a fost găsită moartă de frig? Sau povestea din “Bradul” în care e prezentată viaţa unui brăduţ care îşi vede intâi părinţii tăiaţi de lângă el, ca apoi să ajungă pom de Crăciun şi într-un târziu lemn de foc?

Iar de poveştile autohtone nici nu mai zic… un exemplu fiind arhi-cunoscuta “Capră cu trei iezi” a lui Ion Creangă. Păi cum să-i citeşti copilului că lupul după ce a mâncat iezii le-a pus capetele “cu dinţii rânjiţi în fereşti”, după care a uns toţi pereţii cu sânge ca să-i facă în ciudă caprei! Şi bineînţeles în spiritul răzbunării de pe plaiurile mioritice, capra i-a întins lupului capcana cu praznicul, când l-a ars de viu:

…

- Cumătră, mă pârlesc, ard de tot, mor, nu mă lăsa !

- Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu eşti bun ! De-abie i-a mai trece băietului istuia de spărieţ, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. Ţi-aduci aminte, dihanie răutăcioasă şi spurcată, când mi te-ai jurat pe părul tău ? şi bine mi-ai mâncat iezişorii !

- Mă ustură inima-n mine, cumătră ! mă rog, scoate-mă, şi nu-ţi mai face atâta osândă cu mine !

- Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai plesnişi dînioare cu cuvinte din scriptură !

După aceasta, capra şi cu iedul au luat o căpiţă de fân ş-au aruncat-o peste dânsul, în groapă, ca să se mai potolească focul. Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui şi-i mai trântiră în cap cu bolovani şi cu ce-au apucat, până-l omorâră de tot.

…

Toată povestea, dacă vi s-a făcut dor, o găsiţi aici.

Cred că eram destul de mare când am citit poveştile de mai sus, încât nu pot spune că m-au marcat negativ, dar totuşi mă gândesc că nu tot ce e pentru copii intră chiar în categoria “toate vârstele”, o triere din partea părinţilor fiind mai mult decât necesară!

Eu nu înţeleg două chestii… Prima: oare chiar nu puteau interzice direct comercializarea acestor droguri? Adică dacă s-a constatat că sunt nocive şi că tineretul bovin le consumă până când ajunge în spital, chiar era necesar preavizul ăsta ca să se poată face şi reduceri la ele? Auzi, cică să nu rămână cu ele pe stoc!
Iar în al doilea rând nu înţeleg de unde nevoia asta de droguri? Cât de ratat trebuie să fii încât să nu mai găseşti modalităţi de a te distra cu picioarele pe pământ şi să-ţi doreşti să fii high… cu ele în aer? În anumite cazuri poate fi vorba de teribilism sau de curiozitate, dar cred că de cele mai multe ori este vorba de incapacitatea de a fii mulţumit cu tine însuţi, aşa cum eşti.

Şi în final, etnobotanica se refera la relatia omului cu mediul vegetal, domeniul în care este utilizată fiind fitoterapia. Cred că deşi confuzia între Salvia officinalis şi Salvia divinorum poate fi acceptabilă, totuşi efectele benefice nu pot fi confundate prea uşor cu cele halucinogene!

Mămici, utilizaţi scările!

Dar de data asta nu mă leg de parlamentari, ci de lucruri mai mărunte, din viaţa de zi cu zi. Cum este de exemplu interdicţia de a intra în lift cu cărucioare de copii sau cu biciclete. Hai că pe asta cu bicicletele să zicem că o înţeleg… dacă ai bicicletă, înseamnă că faci sport, dacă faci sport înseamnă că ai condiţie fizică bună, iar dacă ai condiţie fizică bună înseamnă că nu te-ar deranja să cobori pe scări 10 etaje cu bicicleta în braţe! Dar femeile cu bebeluşi care vor să folosească liftul? Cum ai putea avea pretenţia să le ceri să coboare pe scări cu căruciorul chiar şi un etaj, darămite 10… locuitorii unui bloc din Odorheiul Secuiesc se pare că au totuşi altă părere, imaginea din stânga fiind surprinsă de mine într-un lift al unui bloc din acest oraş.

Dispozitivele pentru blocarea locului de parcare

Românul s-a născut proprietar şi înzestrat cu simţul de a-şi apăra proprietatea cu orice preţ. Iar cea mai răspândită, combătută şi contestată proprietate este cea a parcării din faţa blocului. Parcare pentru care au apărut în ultima vreme diverse dispozitive de blocare a locului ca să nu ţi-l ocupe altcineva.
Mai jos, vă prezint două astfel de dispozitive: unul cu sistem de acţionare prin telecomandă pentru cei mai comozi care nu vor să mai coboare din maşină pentru a ridica “fierătania” şi unul situat la polul opus, tehnologic vorbind, mai neanderthalian aşa… pe care l-am văzut în Braşov. Le puteţi admira pe ambele în pozele de mai jos.

Pitoresc, nu? Mai urmează… materiale găsim din plin!

Ce părere îţi poţi face ca turist când la un hotel de 5*, la plata cu cardul,  ţi se percepe un comision de 3%? Dacă la hypermarket ţi-ar opri 12 lei la fiecare 400 cheltuiţi, ai mai reveni? O cameră la hotelul respectiv este 80€; nu era mai simplu dacă ar fi pus un preţ de 83€ astfel încât să acopere şi “pierderea” cu comisionul bancar? Poţi beneficia de asta în Predeal.

Într-un hotel de 3* din Buşteni, proprietarii au decis să diversifice serviciile oferite, probabil inspiraţi fiind de serviciile gen all inclusive de prin ţările mai însorite. O diferenţă ar fi că în loc de archery, teatru, cinema, barbecue etc, conaţionalii noştri oferă cărţi de joc, table, remy s.a. Iar ca cireaşa de pe tort să fie pe bani, fiecare dintre acestea, în schimbul unui cost modic de 2 lei pe oră!

Dar cum te poţi simţi când intri într-un hotel de 3* situat în centrul unui oraş ca Alba Iulia şi e beznă. La propriu cât şi la figurat. Atât la recepţie cât şi la toaleta de lângă… unde nici nu găseşti întrerupătorul pentru că e pus atât de bine încât a trebuit să-l caute chiar şi recepţionera. E drept, un pic jenată de situaţie că trebuia să împărţim cadrul acela intim pe întuneric.

Ei bine, în toate acestea degeaba aşteptăm să facă statul ceva. Şi degeaba dăm vina că nu avem infrastructură, promovare sau relaxări fiscale. E totul în puterea administratorilor locaţiilor de turism. Pentru că nu poate fi aşa de greu să oferi şi servicii cu valoare adăugată şi să stabileşti un cost pentru serviciul de bază care să le acopere şi pe acestea. Nu poate fi prea greu să alegi să pierzi 3% pentru comisioanele bancare, în loc să dai explicaţii penibile clienţilor. Nu poate fi prea greu să foloseşti un senzor de mişcare măcar la toalete pentru a nu fi nevoiţi clienţii să apeleze în final la recepţioneră pentru a le aprinde lumina… iar exemplele pot continua cu o diversitate de neimaginat.

Pe când oare voi ajunge să găsesc în România localul unde să mi se spună: “Ne pare rău, nu avem disponibil produsul ăsta astăzi. Dar pentru confortul dumneavoastra, îl vom aduce de la competitorii noştrii de vis-a-vis.” Fapt întâmplat în Turcia când am poftit la baclavale şi nu aveau la restaurantul respectiv. Clientul nu reţine neapărat că nu ai avut ceva disponibil în meniu, ci reţine că a primit absolut tot ce şi-a dorit.

Concursul te provoacă să recunoşti anumite zone din Braşov. Practic, trebuie doar să fii pe fază şi să urmăreşti topicul Recunoaşte zona! şi imediat cum e publicată o fotografie, să răspunzi cu detalii referitoare la localizarea ei. Mai multe detalii găsiţi pe forum, în topicul Concurs Forum Braşov. Poate participa orice membru al forumului care are minim 10 postări pe forum.

Primii 9 participanţi câştigă garantat unul dintre cele 9 DVD-uri cu filme originale, iar membrul care va avea la finalul concursului cele mai multe răspunsuri corecte va câştiga premiul final:
- un hard disk de buzunar Maxell, cu capacitatea de 8GB, premiu oferit de Forum Braşov;
- o carte oferită de Librăria Okian.

Mult succes!

Dar să trecem peste asta. Ce reprezintă de fapt “folkhemmet” sau sistemul suedez? Este forma social-democrată implementată de suedezi caracterizată de o fiscalitate foarte mare, dar cu servicii sociale ireproşabile. Pe româneşte, îţi iau pielea de pe tine dar dacă ai norocul să fi suedez nici nu ai de ce să te plângi… practic statul îţi oferă absolut tot ce ţi-ai putea dori! Dacă munceşti. Nu intru în detalii, dacă vreţi să citiţi despre asta o puteţi face pe Wikipedia, e chiar interesant. Mi-am adus aminte de asta, din discuţia pe care am avut-o cu un doctor întors după ani buni petrecuţi în Suedia care-mi dădea ca exemplu următorul fapt: dacă de exemplu vrei să-ţi construieşti pe un teren izolat aflat în proprietatea ta, o casă de vacanţă, iar în locul respectiv nu sunt utilităţi, statul îţi asigură gratuit accesul la toate cele necesare!

Întrebarea este: credeţi în social-democraţia românească? Cum ar putea şi România să ajungă vreodată la “folkhemmet”? Ştiu, cumva întrebarea este retorică dar vreau să aud şi alte păreri… poate sunt doar eu singurul pesimist.